Țineți-vă departe de sabotori!

Pentru a învinge fumatul aveți nevoie de voință puternică și luciditate. Păstrați-vă intactă puterea voinței și capacitatea de a gândi rațional. Renunţați, cel puţin pe durata perioadei de dezintoxicare (2-4 săptămâni), la consumul de cafea. Cafeina, din cafea sau din băuturile de tip Cola, poate sabota planurile dumneavoastră de a vă elibera de fumat. Ceaiul negru poate avea efecte nedorite, asemănătoare cu ale cafelei. Alegeţi ceaiurile aromate, care nu conţin substanţe excitante. Un alt mare trădător este alcoolul. Consumat chiar în cantităţi minime, el influenţează negativ percepţia, slăbeşte vigilenţa, întunecă judecata, compromite stăpânirea de sine. Alcoolul este unul dintre cei mai periculoşi sabotori ai voinţei şi autocontrolului. Efectele lui asupra funcțiilor psihice superioare au fost puse în evidență începând de la cele mai mici cantități consumate. Dacă la o alcoolemie (concentrație de alcool în sânge) de 0,1-0,5‰ individul obişnuit pare normal, între 0,3- 1,2‰ apare uşoară euforie, dezinhibarea vorbirii și comportamentului, scăderea atenţiei, slăbirea judecăţii și prelungirea timpului de reacție reflexă. La alcoolemii de 0,9-2,5‰ se constată labilitate emoţională, pierderea discernământului, afectarea memoriei şi înţelegerii, reducerea acuităţii simţurilor și începe să se instaleze un deficit de coordonare. De la alcoolemii de 1,8-3,0‰ apar confuzia, emoţiile exagerate (mânia, teama, tristeţea), creşterea pragului de sensibilitate la durere, afectarea percepţiei vizuale, echilibrului iar deficiențele de coordonare ale mersului și vorbirii se accentuează. Concentrațiile crescute, între 2,7-4,0‰ sunt însoțite de apatie, alterarea conştienţei, scăderea reacţiei la stimuli exteriori, deficit sever de coordonare (imposibilitatea de a sta în picioare sau de a umbla), vărsături, incontinenţă urinară şi fecală iar de la alcoolemii de 3,5-5,0‰ se observă de cele mai multe ori pierderea conştienţei, atenuarea sau abolirea reflexelor, alterarea temperaturii corporale, comă și posibil deces prin paralizie respiratorie. Privind însă la esența problemei, ca fumător care v-ați angajat în procesul de renunțare la fumat trebuie să înțelegeți și să vă aduceți mereu aminte că persoanele care renunţă la fumat, dar continuă să bea alcool au o rată de recidivare de două ori mai mare decât cei care nu mai folosesc alcool. Cea mai înțeleaptă cale de a vă păstra psihicul și capacitățile mintale în deplină forță este de a vă ține cât mai departe de acești trădători.